De cele mai multe ori, străbatem orașul fără să-l trăim, fără să-l conștientizăm. Dincolo de un spațiu fizic sau o unitate administrativ-teritorială, orașul este o multitudine de lucruri cu care construim legături emoționale, de care ne atașăm, adesea fără să ne dăm seama.
Într-un proces de distrugere creativă, pornind de la fotografii ale locurilor care ne sunt dragi, atelierul Reconstruiri urbane emoționale reprezintă un îndemn la locuire, o modalitate de a experimenta altfel spațiile în care trăim zi de zi și de a ne da seama care sunt elementele cheie ce le fac de neînlocuit pentru fiecare dintre noi, acele elemente fără de care am suferi dacă ar fi distruse.
Pe lângă această explorare conceptuală și narativă, participanții la atelier au explorat împreună cu Sabina Suru și Andrei Tudose două fațete ale aceleiași monede: experiența constructivă, sub forma laboratorului fotografic în care, plecând de la lumini, aceștia au construit optic și chimic imagini – și cea distructivă, în care au recompus imaginea prin intermediul unui proces foto-chimic numit Mordançage, tehnică hibridă prin care emulsia fotografică argentică este separată de suportul de hârtie, reconstruind mecanic imaginea fotografică și, extrapolând, percepția și imaginea pe care o avem despre oraș.










































