Cutremur, artă și protest cu Ana Kun & Mihai Drăgan

21 august 2023, Observatorul Seismologic Timișoara

Te invităm să participi la un atelier susținut de duoul artistic Ana Kun și Mihai Drăgan care este în strânsă legătură cu istoria artei, arta contemporană și mișcările seismice ale Pământului.

*** Atelierul se adresează tuturor tinerilor cu interes pentru activism de mediu, indiferent de pregătire. Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere.

Joseph Beuys a creat două instalații intitulate Terremoto și Terremoto in Palazzo, ca răspuns la cutremurul din Irpina din 1980. Ai Weiwei a conceput mai multe instalații cu ghiozdane pornind de la efectele devastatoare ale cutremurul din Sichuan din 2008. Acestea sunt doar două dintre cele mai celebre comentarii ale artiștilor vizuali care au menținut deschisă discuția despre consecințele devastatoare ale incompetenței autorităților. Atelierul din 21 august de la Observatorul Seismologic prezintă mult mai multe exemple de abordări artistice pe tema generală a activității seismice, extinzând discuția și asupra cutremurelor manmade, din urma activității de fracking. Ana și Mihai vă propun folosirea mai multor mijloace artistice (poezie, desen, instrucțiune etc) pentru a înțelege, comenta și ne pregăti în caz de cutremur, dar și de deschidere a unei exploatări de gaz prin fracturare hidraulică.

PROGRAM

Ora: 10 ~ întâlnire la Observatorul Seismologic Timișoara (str. Glad nr. 59, Timișoara)
10 – 11 Prezentarea proiectului, prezentarea participanților și ai artiștilor (ceai, cafea și
gustări)
11 -13 Începerea atelierului – Prezentări teoretice
13 – 14 Pauza de masa
14- 17 Atelier partea practică – discuții și realizare de fanzine (ceai, cafea și
gustări)
17-18 Încheiere atelier, discuții libere și rămas bun

Ana Kun și Mihai Drăgan sunt parteneri ce trăiesc și lucrează acasă și în atelier, în Timișoara. Ana este artistă vizuală, membră a două colective artistice, Balamuc și Zephyr. Mihai este programator, membru al atelierului Plan Zero și al Azilului de Calculatoare, o colecție interactivă de tehnică de calcul din anii 80.

Imagine cover: Ana Kun, No greenwashing here

 

 

 

Email
WhatsApp
Facebook
LinkedIn