Ce plante vezi zilnic, dar nu le-ai „văzut” niciodată cu adevărat?

Sâmbătă, 27 septembrie, 11:00-13:00, Indecis artist run

🏵️🌼Păpădia, pătlagina, talpa gâștei, volbura, ciulinul, troscotul. Sunt plante pe care le întâlnești zilnic, dar pe care poate nu le-ai privit niciodată cu adevărat.

Pe multe dintre ele le considerăm buruieni, le smulgem din reflex sau le călcăm fără să le băgăm în seamă. Totuși, ele spun multe despre locul în care cresc: despre solul în care au prins rădăcini, despre aerul pe care îl respirăm, despre transformările prin care trece orașul în care trăim.

Sâmbătă, 27 septembrie, de la 11:00, Mimi Ciora ne invită să le privim cu alți ochi. În prima parte a atelierului, vom discuta despre modul în care practici urbane precum pesticidele, betonul și monoculturile decorative, schimbă întreaga rețea invizibilă a vieții din oraș.

Apoi, vom trece împreună la o parte practică și contemplativă: folosind lumina soarelui și vopsele speciale, vom imprima pe hârtie umbrele plantelor întâlnite – un jurnal vegetal care păstrează, la rândul lui, memoria acestor întâlniri.

ℹ️ Participarea este gratuită, dar numărul de locuri e limitat la 12 participanți.

Înscrie-te aici

Biograme urbane este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. 

Evenimentele de la Bastion 3 sunt organizate în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. #SpațiiPentruComunitate

Email
WhatsApp
Facebook
LinkedIn

ALTE EVENIMENTE